Tratament REVOLUŢIONAR contra cancerului: Un izotop radioactiv rar distruge într-o singură zi celulele canceroase. Ce spun experţii
Medicina nucleară prezintă un potenţial fantastic
împotriva unor cancere agresive, afirmă directorul
filialei medicale a grupului francez din industria
nucleară Areva, care mizează pe un izotop
radioactiv rar, capabil să distrugă selectiv
celulele canceroase.
„Am fost interesaţi de acele tumori împotriva cărora arsenalul terapeutic actual este foarte limitat, precum cancerul ovarian, gastric şi pancreatic, pentru care nevoile sunt importante, iar bolnavii aşteaptă o soluţie”, a precizat Patrick Bourdet, directorul Areva Med, o companie care are sediul în oraşul Bethesda din statul american Maryland, în apropiere de Washington.
Această puternică armă anticancer, niciodată utilizată până acum, este izotopul de plumb 212 (pb 212), un izotop rar extras din thoriu, la rândul său un element chimic rar, întrucât doar câteva grupuri mari din industria nucleară din lume, inclusiv Franţa, posedă stocuri importante din această substanţă, informează Mediafax.
Aceste stocuri se află de altfel la originea industriei nucleare franceze, apărută în urmă cu o jumătate de secol. Comisariatul pentru Energie Atomică (CEA) a decis atunci să păstreze thoriul, după separarea sa de uraniu, devenit principala materie primă utilizată de industria nucleară pentru a produce electricitate.
În 2003, oamenii de ştiinţă au avut ideea de a extrage izotopul Pb 212 pentru a efectua o serie de cercetări, stimulând compania Areva să iniţieze studii preliminare atât medicale – în domeniul cancerului -, cât şi industriale – pentru dezvoltarea unor noi procedee de extragere.
Primele parteneriate au fost semnate în 2008 între Areva şi National Cancer Institute (NCI) din Statele Unite, dar şi cu INSERM (Institut Francais de la Santé et de la Recherche Médicale) în timp ce continua procesul de dezvoltare industrială pentru a produce Pb 212.
Convinsă de marele potenţial medical al acestui izotop, compania Areva a creat o filială medicală (Areva Med) în 2009 în Statele Unite, care continuă să se dezvolte de atunci.
Un tratament care durează doar o zi – În 2011, Areva Med a obţinut aprobarea de la Food and Drug Administration (FDA) pentru a iniţia un studiu clinic de fază 1 cu Pb 212 folosind radioimunoterapia, în colaborare cu cercetătorii de la Universitatea Alabama. Primul pacient a fost tratat în aprilie 2012 dintre cei 18 prevăzuţi în total.
„Studiile se desfăşoară de o manieră satisfăcătoare”, afirmă directorul Areva Med, adăugând, fără să îşi poată ascunde optimismul, că „nu poate să spună nimic mai mult” în acest stadiu.