SPECTACOL DE 1 DECEMBRIE LA CASTELUL KAROLYI DIN CAREI
Vineri, 29 noiembrie 2013 de la ora 18.00,
în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi a avut
loc Spectacolul omagial de muzică corală, folk,
dans și poezie dedicat Zilei Naţionale a României,
organizat de Direcţia de Cultură, Sport şi Turism
a municipiului Carei în colaborare cu
Centrului Cultural Carei, Liceului Teoretic Carei
şi Clubul Elevilor şi Copiilor Carei.
Publicul numeros prezent în sală s-a bucurat de seara minunată oferită de Corala Preoţească a Protopopiatului Ortodox Carei – dirijor prof. Mariana Vulcan, Corala Armonica a Bisericii Sfinţii Mihail şi Gavril – dirijor Ioan Tordoi, Grupul de elevi ai Liceului Teoretic din Carei pregătiţi de prof. Adrian Ţineghe, Formaţia „Club Dance” de la Clubul Elevilor şi Copiilor Carei – coregraf Cătălina Curceanu şi invitatul special, interpretul de muzică folk Sorin Bălaj.
Între momentele muzicale, corale şi de dans s-au presărat frumoasele intervenţii poetice ale elevilor de la Liceul Teoretic din Carei pregătiţi de prof Adrian Ţineghe: Sergiu Fogaş, Georgiana Cristina Jungean, Gabriela Marincaş, Laura Larisa Latiş, Aurora Ciută, Roxana Mihaly, Oana Andrada Spanci, care, cu cu o zi înainte au lansat DVD-ul Recital de Poezie „Românie, Te Salut!”
După evenimentul artistic, cei prezenţi la spectacol au participat la deschiderea expoziţiei de fotografie intitulată „Români cu care ne mândrim” realizată de Direcţia de Cultură, Sport şi Turism a municipiului Carei şi expoziţia „Personalităţi Sătmarene prezente la Marea Unire”, realizată de Muzeul Municipal Carei.