SENTINŢA FINALĂ pentru Dan Diaconescu, amânată pentru 4 martie
UPDATE 15:55 – Judecătorii de la Curtea de Apel București au amânat vineri,pentru 4 martie, pronunțarea sentinței definitive în dosarul în care Dan Diaconescu este acuzat de șantaj.
………………………………………..
Magistrații Curții de Apel anunță azi sentința finală în dosarul în care este acuzat de şantajarea mai multor persoane printre care şi a primarului comunei arădene Zărand, Ion Florin Moț.
În decembrie 2013, Judecătoria Sectorului 1, care a judecat fondul dosarului, l-a condamnat pe Diaconescu la trei ani de închisoare cu executare. Din această pedeapsă ar urma să se scadă zilele în care acesta a fost în arest preventiv, respectiv perioada 22-25 iunie 2010.
Procurorii anticorupţie au cerut majorarea pedepselor date de Judecătoria Sectorului 1 în acest caz, maximul prevăzut de lege pentru această infracţiune fiind de şapte ani. În acelaşi dosar, Dorel Petru Pârv a primit tot trei ani de închisoare cu executare, iar Mitruş Ghezea a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare.
„Sentinţa este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate prin reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor Cristian-Dan Diaconescu, Petru Dorel Pârv şi Mitruş Gheza. (…) În temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a solicităm instanţei de control judiciar admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei apelate, iar în rejudecare majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor Cristian-Dan Diaconescu, Petru Dorel Pârv şi Mitruş Gheza”, se arată în motivele de apel ale DNA faţă de sentinţa dată.
DNA afirmă că „strict” din punct de vedere al limitelor de pedeapsă, legea penală mai favorabilă se apreciază nu în funcţie de vechiul sau noul Cod penal ( în ambele incriminări se prevede o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 2 şi 7 ani, respectiv în art. 194 pct.1 şi 2 din Legea 15/1968 şi art. 207 alin 2 şi 3 din Legea 286/2009 ), ci de modificările aduse art. 13 ind. 1 din Legea 78/2000 prin art. 79 pct. 8 din Legea 187/2012.
DNA apreciază că nu puteau fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor pentru următoarele considerente:
„Circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a nu poate fi considerată incidentă în cauză prin simpla lipsă a antecedentelor penale ale inculpaţilor Diaconescu şi Ghezea. (…) Pentru a constitui o circumstanţă atenuantă, conduita bună a inculpatului anterioară săvârşirii infracţiunii trebuie să rezulte şi din alte împrejurări, simplul fapt că activitatea trecută a inculpatului nu a intrat sub incidenţa legii penale nefiind suficient pentru o astfel de apreciere. (…) Caracteristica inculpaţilor de ‘persoane instruite’ nu convinge ca un element în favoarea acestora. (…) Din contră, acest grad de instruire a permis inculpaţilor abordarea infracţiunii de şantaj dintr-o perspectivă inedită şi anume aceea a ameninţărilor aduse părţilor vătămate prin intermediul mijloacelor mass-media. (…) Cu titlu de exemplu arătăm atitudinea inculpatului Diaconescu de tergiversare a procedurii de prezentare a materialului de urmărire penală, inculpat care în ciuda studiilor superioare a invocat constant procurorului dificultăţi în lecturarea a mai mult de 20 de file pe zi în medie din actele dosarului, aspect reţinut şi de instanţă ca un element în defavoarea sa”, susţine DNA în motivele de apel.