Schalke – Steaua: 3-0. Azi, nimic, trecem la meciul următor
Dacă una din barele porţii lui Tătăruşanu nu s-ar
fi îndârjit să se opună în ultimele minute ale
partidei de la Gelsenkirchen, titlul care anunța
întâlnirea de fotbal din Champions League
ar fi fost şi scorul acesteia: Steaua – Shalke 04,
şi cronica partidei ar fi trebuit să se încheie aici.
Dar nu!
Scorul este poate nemeritat, prin prisma golului cu care germanii au deschis scorul, moment în care Tătăruşanu şi Szukala s-au pierdut în traducere, sau poate au surzit, sau poate au amuţit. Cert e că oricare dintre aceste motive, ales chiar la întâmplare, a stat la baza transformării unei banele centrări în gol. Mai e de admirat la această fază că singurul jucător german prezent în careul nostru. şi care ar fi putut pune poarta în pericol, ratase întâlnirea cu mingea, mai penibil decât un adolescent cu flori în mână la ceasul de la Universitate.
Până în acel moment, echilibrul părea cuvântul care să descrie aspectul jocului. Aşezarea echipei noastre – trei linii agresive care luptau pentru recuperarea balonului – acoperea bine terenul şi punea reale probleme în construcţia jocului echipei germane.
Nici Schalke nu forţase mai mult decât o face o echipă gazdă care-şi respectă blazonul – fix un sfert de oră. Inteligent, Jens Keller a intuit capacitatea de efort superioară a Stelei şi le-a cerut jucătorilor săi să nu se avânte mai mult, n-au turat motoarele şi au aşteptat cumva să dea norocul peste ei, şi i-a lovit din plin, la primul gol şi la ratările Stelei.