Referendum cu prezenţă de 30%. Deputaţii au RESPINS cererea de reexaminare a preşedintelui Băsescu
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, pe articole,
Legea referendumului care reduce pragul
de prezenţă la 30%, respingând solicitarea
de reexaminare a şefului statului,
care cerea menţinerea acestuia la 50%.
În timpul dezbaterilor, Gheorghe Tinel (PDL) a criticat proiectul, arătând că parlamentarii sunt vinovaţi de absenteismul la urne, iar coborârea pragului la 30% este inacceptabilă. „Suntem vinovaţi pentru absenteismului electoratului la scrutin. Cum mascăm această vinovăţie? Scăzând pragul electoral! Să ne fie ruşine!”, a spus deputatul PDL.
În replică, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a spus ironic că este emoţionat de discursul lui Gheorghe Tinel. „Eu sunt emoţionat, îmi curg lacrimile, am văzut că e la modă”, a spus Zgonea.
Reprezentantul PSD Ioan Adam a criticat faptul că o serie de proiecte sunt trimise de preşedinte la reexaminare, „din dorinţa de a amâna procesul de legiferare”. „Se impune ca în viitor să manifestăm reacţie”, a spus deputatul PSD.
Marton Arpad (UDMR) a criticat coborârea pragului la 30%, arătând că în unele situaţii acest lucru nu ar fi normal, dar a precizat că DUMR acceptă decizia Curţii Constituţionale.
Deputaţii au stabilit, adoptând un nou articol, că proiectul de lege intră în vigoare la un an de la publicarea în Monitorul Oficial.
Votul final asupra proiectului va fi dat la ora 12.30, Camera Deputaţilor fiind forul decizional.
Senatul a respins, în 3 septembrie, cererea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
Preşedintele a cerut în 11 iulie Parlamentului reexaminarea legii care prevede validarea referendumului cu participare de cel puţin 30% şi cu cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puţin 25%, pe motiv că în această formă nu se asigură o reprezentativitate suficientă.
În 29 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 221 de voturi „pentru”, 73 de voturi „împotrivă” şi 2 abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30%.