|vineri, mai 14, 2021
Sunteti aici: Home » Politic » Preşedintele UDMR: „Ne delimităm de afirmaţiile liderului Jobbik. În secolul 21 prostiile circulă liber”
  • Urmareste-ne!

Preşedintele UDMR: „Ne delimităm de afirmaţiile liderului Jobbik. În secolul 21 prostiile circulă liber” 

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, precizează
că formaţiunea sa se delimitează de afirmaţiile
liderului Jobbik, Gabor Vona, el arătând însă că,
în secolul 21, la fel ca mărfurile, „şi ideile şi chiar
prostiile circulă liber”. „Nu putem accepta în
secolul 21 intervenţia şi influenţa partidelor
extremiste în societatea noastră.

Noi nu avem nicio relaţie instituţională cu Jobbik şi nici cu alte forţe extremiste şi aceste afirmaţii nu ne ajută cu nimic. Respingem şi ne delimităm de astfel de afirmaţii”, a declarat liderul UDMR, luni, la RFI.

„Indiferent de cine sunt făcute astfel de afirmaţii, ei se urcă în maşină, pleacă bine mersi din România, se simt foarte bine acasă şi tot noi rămânem acasă şi trebuie să rezolvăm problemele noastre (…). De aceea, poziţia noastră este foarte clară: eu aş prefera să nu avem astfel de declaraţii, astfel de intervenţii, astfel de idei, dar în secolul 21, în Uniunea Europeană, în lumea liberă, aşa cum şi mărfurile şi ideile şi chiar şi prostiile circulă liber, n-ai ce să faci!”, afirmă liderul UDMR.

Citeste mai departe