POLIŢIŞTII LOCALI VOR PUTEA DA AMENZI ÎN TRAFIC
În baza Legii nr.155/2010 Poliţiei locale i s-au conferit
şi atribuţii pe domeniul circulaţiei pe drumurile publice.
Scopul principal pe acest domeniu este
asigurarea fluenţei circulaţiei pe drumurile
publice de pe raza teritorială de competenţă,
în cazul nostru municipiul Satu Mare.
Până în prezent efectivele Biroului Siguranţa Circulaţiei au acţionat în baza H.C.L. nr.33/2011 ce prevede la capitolul III reglementări cu privire la circulaţia, oprirea, staţionarea şi parcarea vehiculelor precum şi transportul de mărfuri şi persoane în municipiul Satu Mare.
Pentru a respecta prevederile legale, respectiv pentru operaţionalizarea acestui Birou, pe parcursul anului 2012 instituţia noastră a achiziţionat mijloacele tehnice necesare unui Sistem de implementare a punctelor de penalizare aplicate ca urmare a constatării unor abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
La începutul anului 2013 lucrători ai acestui Birou au absolvit cursul specific de formare profesională de 3 luni. De asemenea lucrători din cadrul Biroului rutier al Poliţiei Muncipiului Satu Mare au efectuat şedinţe practice de pregătire cu personalul nostru pe acest domeniu aprofundându-se procedurile de punere în aplicare ale Codului rutier. Dorim să mulţumim şi pe această cale conducerii I.P.J.pentru deschidere şi colegilor de la Serviciul rutier pentru implicarea în colaborare.
În urma acestor demersuri s-a întocmit şi semnat un Protocol de colaborare între Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare Serviciul Rutier şi Poliţia locală Satu Mare, care s-au angajat că conlucreze, potrivit competenţelor legale pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi asigurarea fluenţei traficului rutier în municipiul Satu Mare. Se lucrează deja, independent şi în patrule mixte, formate dintr-un agent de poliţie rutieră şi unul de poliţie locală.
S-a prevăzut, conform normelor legale, modalitatea de implementare în Baza naţională de date a punctelor de penalizare aplicate de poliţiştii locali. In momentul de faţă procedura este funcţională.
Menţionez că poliţiştii locali au dreptul de a efectua semnale regulamentare de oprire a conducătorilor de autovehicule pentru îndeplinirea atribuţiilor în acest domeniu, că pot lua măsuri de dirijare a traficului auto şi al pietonilor, că vor acţiona pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea de sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis. De asemenea vor constata contravenţii şi vor aplica sancţiuni pentru încălcarea normelor legale de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală, precum şi privind masa maximă admisă şi accesul pe anumite sectoare de drum .
Acoperirea teritoriului municipiului pe acest segment de activitate se face prin planificări de comun acord.
Începând cu data de 01 septembrie 2013 poliţiştii locali au aplicat 172 de sancţiuni în baza Codului Rutier din care 115 Avertismente şi 57 amenzi în valoare totală de 9.280 lei aplicând totodată şi 344 puncte de penalizare conducătorilor auto sancţionaţi.