|joi, octombrie 10, 2024
Sunteti aici: Home » Locale » PERCHEZIŢII LA SATU MARE
  • Urmareste-ne!

PERCHEZIŢII LA SATU MARE 

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor
de Criminalitate Organizată şi Terorism –
Biroul Teritorial Dâmboviţa, împreună cu ofiţeri
de poliţie judiciară din cadrul SCCO Dâmboviţa,
au efectuat azi, 24 iulie, o acţiune vizând
destructurarea unui grup infracţional organizat,
constituit din 14 persoane, specializat de săvârşirea
infracţiunii de evaziune fiscală prin producerea
de produse accizabile din tutun, în afara unui
antrepozit fiscal autorizat.

În sarcina membrilor grupării există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2012, au fabricat în mod ilegal ţigarete, în locaţii în care deţineau aparatura necesară desfăşurării acestei activităţi şi materiale consumabile utilizate pentru producerea ţigaretelor.
Ţigaretele produse erau ulterior comercializate în mod ilegal pe raza judeţelor Prahova şi Dâmboviţa.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză pe raza judeţelor Dâmboviţa (5), Prahova (6) şi Satu Mare (1), au fost identificate şi ridicate cantitatea de aproximativ 10 kg de tutun vrac şi 12.500 de țigarete.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională de care sunt suspectaţi învinuiţii este de aproximativ 300.000 de Euro.
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa sunt audiaţi învinuiţii, urmând ca după finalizarea audierilor să fie dispuse măsurile legale în cauză.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul BCCO Ploieşti, SCCO Satu Mare şi IPJ Dâmboviţa, precum şi IJJ Prahova, Dâmboviţa şi Satu Mare.

Adauga un comentariu