Pactul pentru Apărare, SEMNAT la Cotroceni. Iohannis: Le arătăm militarilor români că îi respectăm
Preşedintele Klaus Iohannis şi partidele şi formaţiunile reprezentate în Parlament au semnat azi, la Palatul Cotroceni, Acordul politic naţional privind creşterea finanţării pentru Apărare.
Iohannis a declarat, după semnarea Pactului pentru Apărare, că îl înțelege ca pe un acord implicit pentru dezvoltarea industriei naționale de apărare. „Le arătăm, prin acest Pact, militarilor români că îi respectăm”, a declarat președintele.Klaus Iohannis a spus că armata poate fi un furnizor de securitate, dar și de creștere economică și a precizat că, personal, vede în acest acord și un acord implicit pentru dezvoltarea industriei naționale de apărare.
Acordul a fost semnat de şeful statului şi preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, şi prim-vicepreşedintele liberalilor Cătălin Predoiu, preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, preşedintele PC, Daniel Constantin, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi preşedintele PP-DD. Liderul grupului minorităţilor naţionale din Parlament, Varujan Pambuccian, a lipsit de la ceremonie.