|duminică, iunie 13, 2021
Sunteti aici: Home » Sport » Nicolae Cristescu: „Cel mai probabil, începând de luni, voi fi patronul Rapidului”
  • Urmareste-ne!

Nicolae Cristescu: „Cel mai probabil, începând de luni, voi fi patronul Rapidului” 

Nicolae Cristescu a declarat că s-a înţeles cu
George Copos în privinţa preluării clubului,
urmând ca vineri sau luni să se
oficializeze tranzacţia.

„A fost o întâlnire importantă, s-au rezolvat foarte multe din problemele apărute pe parcursul negocierilor. Eu şi asociatul meu ne-am înţeles cu domnul Copos din toate punctele de vedere, în proporţie de sută la sută. Deocamdată nu s-a semnat nimic pentru că sunt foarte multe acte de rezolvat. Dar vineri sau luni se oficializează totul. Nu cred că vor fi probleme. Dânsul a făcut foarte multe concesii şi cred că pot să spun de luni că sunt noul patron al clubului”, a declarat Cristescu, după o întâlnire cu George Copos, care a durat aproape trei ore.
Cristescu nu a vrut să dezvăluie numele celuilalt asociat, însă, conform presei sportive, numele acestuia ar fi Adrian Zanfir, de asemenea om de afaceri.