|sâmbătă, iulie 31, 2021
Sunteti aici: Home » Politic » Ministrul Finanţelor, apelat telefonic de Băsescu, pentru susţinerea în funcţie a preşedintelui CEC, Radu Gheţea
  • Urmareste-ne!

Ministrul Finanţelor, apelat telefonic de Băsescu, pentru susţinerea în funcţie a preşedintelui CEC, Radu Gheţea 

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a recunoscut,ministrul-finantelor-apelat-telefonic-de-basescu-pentru-sustinerea-in-functie-a-presedintelui-cec-radu-ghetea
într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria,
alături de premierul Victor Ponta, că a fost apelat
telefonic în urmă cu două-trei săptămâni
de către preşedintele Traian Băsescu, care,
în contextul reorganizării activităţii CEC,
a susţinut necesitatea continuării activităţii
ca preşedinte al instituţiei a lui Radu Gheţea.
„M-a sunat acum două, trei săptămâni, pentru că este în schimbare CEC Bank. Cred că domnul președinte Ghețea a dat fuga la Președinte pentru a nu fi schimbat. M-a rugat frumos să nu-l schimb. I-am spus că facem o evaluare a activităţii actualei conduceri. Dacă a performat, rămâne pe funcții, dacă nu..” a răspuns Daniel Chiţoiu la întrebarea unui jurnalist din sală.
În finalul  conferinţei de presă Daniel Chiţoiu a precizat că menţinerea lui Gheţea la conducerea CEC a reprezentat singurul subiect al discuţiei telefonice cu preşedintele, care nu a fost interesat de statutul negocierilor cu FMI şi Banca Mondială, aflate în desfăşurare în momentul respectiv.

Informaţia făcută public de către ministru Finanţelor este cu atât mai surprinzătoare cu cât în ultima săptămână în media a fost intens dezbătută achiziţionarea unui teren agricol de către fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, care a contractat un credit, peste limitele standard impuse băncilor de către BNR, chiar la instituţia la care Radu Gheţea este preşedinte – CEC Bank.

Citeste mai departe