|luni, octombrie 7, 2024
Sunteti aici: Home » LifeStyle » Invata sa previi ridurile de pe gat
  • Urmareste-ne!

Invata sa previi ridurile de pe gat 

Fata nu e singura care se rideaza. Un pic de efort
te va ajuta sa mentii cea mai neglijata zona
a corpului neteda si fina, precum gatul unei lebede.

Daca fata e hidratata, exfoliata si rasfatata, gatul e norocos daca primeste un puf de parfum, iar diferenta e vizibila. Acesta arata semnele imbatranirii mai rapid decat fata, care e sustinuta de tesuturi subcutanate, bogate in vase de sange si glande sebacee. Te-am intristat? Iata vestea buna: pentru cine vrea sa ia atitudine, salvarea gatului nu e asa complicata.

Elio Estevez, senior scientist la Olay, spune ca tratamentul crucial este prevenirea prin hidratare si creme cu ecran solar. Deci, dimineata, inainte sa te imbraci, pune-ti crema pe fata, gat si piept. In timp ce companiile cosmetice ofera creme speciale pentru gat, expertii spun ca alegerea ingredientelor in concentratii corecte e mai importanta. Cu toate ca va dura mai mult pana la obtinerea rezultatelor, orice produs de fata, care nu e abraziv, e potrivit si pentru gat.

Linii orizontale?

Problema: Din pacate, aceste inele se adancesc cand pielea imbatraneste, dar si din cauza indoirii gatului. „Pentru ca pielea e foarte subtire, felul in care sunt asezate vertebrele, muschii si grasimea influenteaza felul in care se formeaza aceste linii si le face greu de sters”, explica Elio.

Solutia: Actionand din interior spre exterior, primul pas e minimizarea acestor cute prin cresterea nivelului de colagen si de hidratare, care sa mentina pielea neteda. Cauta pe etichetele produselor peptidele (sunt precursorii colagenului). Produse-le cosmetice sub forma de serumuri contin concentratii mai mari de ingrediente anti-ageing decat lotiunile sau cremele. Ca si in cazul ridurilor fetei, camuflarea ajuta. Crema pentru zi trebuie sa contina siliconi precum dimethicone, cyclomethicone sau orice se termina in „-cone”. Acestea umplu cutele, lasand pielea catifelata. De asemenea, o baza pentru machiaj cu particule ce reflecta lumina le umple si le face mai putin evidente.

Textura rugoasa si incretita?

Problema: „Cu toate ca pielea se subtiaza pe masura ce anii trec, ridarea e cauzata in proportie de 95% de razele solare. In consecinta, derma, unde sunt localizate colagenul si elastina, devine fibroasa, nu mai sta intinsa”, spune Elio.

Solutia: Pielea uscata, subtire, ca acordeonul, are nevoie, mai presus de orice, de protectie. In completarea atotputernicului ecran solar, antioxidantii – care tin la distanta radicalii liberi, devoratori de colagen – sunt importanti. Pentru gat, alege produse ce contin idebenone, care protejeaza pielea de factorii agresivi ai mediului. Vestea buna e ca ridarea pielii se rezolva cu ajutorul tratamentelor actuale mult mai rapid decat celelalte probleme, pentru ca nu implica prea mult muschii si stratul gras.

„Hidratarea e un „must”, pentru ca imbraca gatul. Lipidele (cum este untul de shea) formeaza o bariera care creste rezistenta si elasticitatea pielii. Folosite cu un produs care retine apa, acestea pot reda volumul pielii”, ne sfatuieste Elio. Incearca si uleiuri precum cel de masline sau de lemn de trandafir (se absorb mai repede decat cele sintetice) sau acidul hialuronic hidratant, fara surplus de grasime.

Piele pigmentata?

Problema: Razele soarelui sporesc productia de melanina, care se transforma in „palcuri” de pigment inchis la culoare. „Pielea are o memorie care inregistreaza faptul ca stai la soare de la varste fragede, iar la 50 de ani, ADN-ul pielii e deja distrus”, avertizeaza Elio Estevez. Acest lucru este mai evident in partea de jos a gatului si pe piept. In unele cazuri, reactiile la lana, parfum sau alti iritanti nu fac bine. Frecarea constanta a unei zone creeaza inflamatii ce pot lasa pielea inchisa la culoare chiar si dupa vindecare.

Solutia: Hidrochinona, „inalbitorul pielii”, inhiba enzima numita tirozinaza, partea-cheie in producerea melaninei. Pentru ca este un ingredient cu efecte secundare, tine cont de recomandarea medicului daca-l folosesti. Alte ingrediente care indeparteaza petele pigmentare sunt niacinamida si acidul kojic. Primul blocheaza accesul melaninei pe piele, iar cel de-al doilea actioneaza ca hidrochinona, stopand tirozinaza. Exfoliaza pielea regulat cu un peeling cu acid glicolic – astfel, ajuti la refacerea celulelor, cele pigmentate disparand mai repede si lasandu-le pe cele bune sa iasa la suprafata.

Piele lasata?

Problema: Pentru ca elastina si colagenul se deterioreaza cu timpul, pielea nu mai sta intinsa. Razele nocive ale soarelui inrautatesc lucrurile. Dar problema reala este ceea ce se afla dedesubt. Muschii sunt in cadere, grasimea se misca, ducand la pierderea volumului in zona maxilarului.

Solutia: Nicio crema nu poate face sa dispara prin magie pielea lasata. Totusi, poti contribui la prevenirea fenomenului prin folosirea ingredientului-minune al dermatologilor: retinolul. Prin refacerea colagenului, retinolul actioneaza ca o burti-era, intarind pielea si mentinand muschii slabiti. Pentru ca pielea de pe gat e mai vulnerabila la iritatii, formulele ce au in compozitie substante hidratante si calmante sunt de preferat. Aplica aceste produse la doua-trei zile. In zilele libere, foloseste creme ce redau volumul pielii.

Adauga un comentariu