Guvernul a stabilit stocurile minime de ţiţei şi petrol
Un proiect de lege privind constituirea şi menţinerea
unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse
petroliere a fost adoptat în şedinţa de miercuri
a Guvernului, după ce Comisia Europeană (CE)
a cerut României să ia măsuri pentru a garanta
respectarea deplină a obligaţiilor sale
în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene
privind stocurile petroliere, informează agerpres.ro.
„Totalul stocurilor de petrol care trebuie menţinute în permanenţă corespunde cel puţin mediei zilnice a importurilor nete pe 90 de zile sau mediei zilnice a consumului intern pe 61 de zile, valoarea cea mai mare dintre acestea fiind cea selectată. Fiecare stat membru menţine un registru detaliat şi actualizat în permanenţă al tuturor stocurilor specifice şi de urgenţă, transmiterea situaţiilor statistice făcându-se lunar şi anual”, a informat biroul de presă al Guvernului.
Stocurile minime se calculează însumând stocurile de urgenţă şi stocurile specifice.
Stocurile specifice sunt stocurile în cazul cărora obligaţia constituirii şi menţinerii revine statului membru. Stocurile de urgenţă desemnează stocurile pentru care obligaţia constituirii şi menţinerii revine operatorilor economici.
Stocurile comerciale desemnează stocurile petroliere ale companiilor destinate livrărilor pe piaţa internă şi la export, fără ca directiva să impună menţinerea acestora.
Entitatea centrală de stocare este un organism sau serviciu non-profit, care acţionează pentru interesul general şi are drept misiune achiziţionarea, menţinerea şi vânzarea de stocuri petroliere în sensul directivei sau în vederea respectării acordurilor internaţionale referitoare la menţinerea de stocuri de rezervă. Entitatea centrală de stocare este singurul organism sau serviciu căruia i se poate conferi competenţa de a achiziţiona sau vinde stocurile specifice.
„Proiectul de Lege aprobat de Guvern asigură cadrul legal pentru aplicarea Directivei 2009/119/CE”, se mai arată în comunicatul Guvernului.
Comisia Europeană (CE) a cerut pe 20 iunie în mod oficial României, Cehiei, Belgiei, Portugaliei şi Ciprului să ia măsuri pentru a garanta respectarea deplină a obligaţiilor lor în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene privind stocurile petroliere.