Elena Udrea, MĂRTURISIRI nocturne și detalii picante: Nu s-a întâmplat nici în mașină, în biroul de la minister sau acasă
Elena Udrea a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis arestarea preventivă a deputatului Elena Udrea în dosarul Microsoft. În urma hotărârii instanței supreme, Elena Udrea a fost dusă în arestul Poliției Capitalei.
De unde, se pare, a intrat pe Facebook și a început să-și certe acuzatorii, inclusiv pe procurori, jurnaliști sau pe oricine a acuzat-o de lucruri ilegale. Udrea a precizat că nu a pretins niciodată nimic nimănui și că n-a primit de la nimeni nici în mașină, nici acasa, nici în biroul de la minister sau de la partid. Doamna Udrea vorbește de probe, dar uită că însăși dumneaei a făcut mai multe acuzații către șeful Serviciului Român de Informații, fără să ofere vreo probă.
„Am fost informată că presa a fost împânzită de articole în care se spune cum toate lucrurile pe care le-am făcut vreodată (de la petrecerile de ziua de naştere, până la concedii şi pantofii pe care i-am cumpărat) s-ar fi făcut cu bani care veneau din mite care se acordau la MDRT. Ce mai în sus şi-n jos, însuşi aerul pe care îl respiram era rezultatul corupţiei. Evident că toate aceste alegaţii care apar în spaţiul public nu sunt adevărate. Nu am pretins niciodată nimic nimănui – cu atât mai puţin unor oameni pe care i-am considerat la un moment dat prieteni. Nu am primit o centimă de la nimeni, în maşină, acasă, în biroul de la minister sau de la partid. Sunt fabulaţii care sunt lansate în spaţiul public pentru a se pune asupra mea ştampila vinovăţiei. Nu-i de mirare că aceste aşa-zise „detalii picante” (deşi nereale) au fost livrate presei după ce s-a produs reţinerea mea, când pot mai greu să spun public că nu e nimic adevărat.