Doi copii au ars de vii într-o casă din Videle, după ce o butelie a explodat
Doi copii de un an, respectiv doi ani, au fost găsiţi carbonizaţi într-o locuinţă situată în cartierul Tămăşeşti din oraşul Videle, care a ars în proporţie de 90% în urma unui incendiu izbucnit din cauza unei butelii defecte.
„A fost primit apel pe numărul 112 şi s-a solicitat intervenţia pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu la o locuintă în Videle pe strada Plantelor. Sosiţi la faţa locului cu două autospeciale cu apă şi spumă s-a constatat că locuinţa era cuprinsă de flăcări aproape în totalitate. În locuinţă erau şi doi copii. Concomitent cu operaţiunea de stingere s-a efectuat şi căutarea copiilor. După 45 de minute au fost găsiţi. Trupurile neînsufleţite se aflau sub dărâmăturile unui tavan. Casa era din chirpici. Focul a fost localizat şi lichidat în 45 de minute. Nu s-a stabilit valoarea pagubelor distruse ori salvate. Din primele verificări, incendiul a izbucnit de la o butelie defectă. Copiii se aflau acasă cu bunica, iar mama acestora era plecată la Bucureşti”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ‘AD Ghica’, Gelu Dragomir.