CRIMINALUL FETIŢEI DE 10 ANI A FOST ARESTAT
Noaptea trecută, Parchetul de pe lângă Tribunalul
Satu Mare a emis mandat de arest preventiv pentru
29 de zile pe numele lui Ovidiu Detaşan, în vârstă
de 23 de ani, ucigaşul fetiţei de 10 ani dispărută
de acasă duminică. Bărbatul şi-a recunoscut
fapta în faţa anchetatorilor.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Gabriela Pop spune că criminalul şi-a atras victima într-o colibă improvizată, acolo unde acesta locuia şi unde a constrâns-o la raporturi sexuale. Pentru a-şi ascunde fapta, ulterior bărbatul a sugrumat-o pe Vivien şi i-a aruncat trupul în lacul Cubic. În perioada 6-10 octombrie ucigaşul a participat zilnic la acţiunile de căutare a minorei, pentru a nu trezi suspiciuni organelor de poliţie şi aparţinătorilor victimei.
Tribunalul Satu Mare a emis în cauză mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile. Criminalul riscă 25 de ani de puşcărie.