Confruntări între poliţie şi protestatari în mai multe oraşe din Grecia
Confruntări s-au produs între poliţie şi manifestanţii
care protestează faţă de uciderea unui artist
antifascist de către un presupus militant neonazist,
miercuri, în mai multe oraşe ale Greciei,
de la Atena la Salonic (nord) şi Patras (vest),
conform presei locale citate de AFP.
Într-un cartier periferic al Atenei, poliţia a tras grenade lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii violenţi care aruncau cu pietre şi bucăţi de lemn în forţele de ordine, conform agenţiei de presă greacă ANA. La câteva ore după începutul confruntărilor, poliţia a trimis întăriri la faţa locului în număr neprecizat, conform surselor din cadrul poliţiei.
Manifestaţia, care aduna în jur de 5.000 de persoane, conform surselor din cadrul poliţiei, a fost organizată la locul dramei, la Keratsini, un cartier populat din vestul Atenei. Conform unui fotoreporter AFP, majoritatea manifestanţilor erau militanţi de extremă stângă.