CJ GARANTEAZĂ PENTRU ÎMPRUMUTURILE CONTRACTATE DE MUZEUL ŞI SPITALUL JUDEŢEAN
Muzeul Judeţean şi Spitalul Judeţean Satu Mare
sunt două instituţii care au demarat procedurile
de contractare a unor împrumuturi nerambursabile
de la Uniunea Europeană având în vedere dezvoltarea
pe latură turistică, respectiv a serviciilor medicale
În şedinţa de azi, consilierii judeţeni au votat pentru garantarea acestor împrumuturi. Muzeul Judeţean din suma de 160.000 euro primită va reabilita mai multe case memoriale din judeţ, preşedintele Adrian Ştef spunând că în acest mod acele locuri vor intra într-un circuit turistic transfrontalier.
Spitalul Judeţean va dota secţia de obstetrică-ginecologie iar pentru asta a cerut peste 2.000.000 de euro. Partea instituţiilor contractante este 2% din valoarea proiectelor.
Tot astăzi consilierii au votat pentru modificarea organigramelor unor instituţii aparţinând de Consiliul Judeţean, desfiinţând unele posturi de conducere. La finalul şedinţei consilierii au ţinut un moment de reculegere în amintirea părintelui ortodox Alexandru Tincu care a încetat din viaţă.