Bărbat arestat după o serie de masaje forţate pe spinare
Julio Yanez, din oraşul american Boone,
North Carolina, a fost arestat după ce a intrat în
apartamentul unei femei şi a încercat să-i facă
un masaj pe spinare.
Bărbatul de 29 de ani nu este la prima ofensă de acest gen, acesta mai fiind arestat şi în trecut de două ori, pentru aceleaşi fapte.
La precedenta arestare, în luna iulie, Yanez a intrat prin efracţie în casa altei femei, căreia a încercat să-i facă un masaj pe spinare, chiar dacă aceasta a refuzat.
Yanez a plecat doar când femeia a devenit agresivă, fiind ulterior arestat.
După ce cazul său a fost mediatizat, alte două femei au depus plângere la poliţie, afirmând că Yanez a intrat şi în casa lor şi a încercat să le maseze pe spinare, incidente petrecute în lunile aprilie şi iunie.
Yanez este acuzat acum de intrare prin efracţie şi agresiune. Acesta va apărea în faţa instanţei pe 17 septembrie.