Albania a respins propunerea SUA de a autoriza distrugerea pe teritoriul său a arsenalului chimic sirian
Premierul albanez, Edi Rama, a respins, vineri,
propunerea SUA de a autoriza distrugerea pe
teritoriul Albaniei a arsenalului de arme chimice sirian,
afirmând că țara sa este prost echipată pentru
a gestiona eliminarea a mii de tone de deșeuri toxice,
informează agerpres.ro.
„Este imposibil pentru Albania să participe la o astfel de operațiune pentru că nu are capacitățile necesare”, a declarat oficialul albanez, într-un briefing de presă.
Afirmațiile lui Rama, transmise în direct din piața mare din Tirana, au fost aclamate de mii de manifestanți.
Anunțul făcut de această țară membră a NATO și aliată fidelă a SUA reprezintă un pas înapoi în cadrul planului ruso-american vizând distrugerea arsenalului sirian de gaz sarin, gaz muștar și alți agenți toxici considerați prea periculoși pentru a fi eliminați în Siria, țară aflată în război civil, scrie Reuters.