|marți, septembrie 21, 2021
Sunteti aici: Home » Locale » MUNCITORI LA NEGRU
  • Urmareste-ne!

MUNCITORI LA NEGRU 

Poliţiştii Formaţiunii de Investigare a Fraudelor Carei
în cooperare cu specialişti din cadrul Inspectoratului
Teritorial de Muncă Satu Mare au acţionat luni,
26 august, pe linia combaterii actelor ilicite de
comerţ şi a muncii „la negru”.
În contextul acestor acţiuni, au fost identificate 9 persoane care munceau la construcţia unui hotel din Carei şi care nu erau angajate pe baza unor contracte individuale de muncă. Gyorgy E., administratorul societăţii comerciale din Recaş, în cadrul căreia persoanele depistate îşi desfăşurau activitatea, este anchetat acum de poliţişti.

Menţionăm că în conformitate cu dispoziţiile Codului Muncii, primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă, constituie infracţiune.

Asemenea acţiuni, derulate în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă vor continua la Satu Mare, urmărindu-se respectarea tuturor prevederilor legale în acest domeniu.