|duminică, ianuarie 24, 2021
Sunteti aici: Home » Interne » Mitinguri pentru autonomie în peste 100 de localităţi din Transilvania
  • Urmareste-ne!

Mitinguri pentru autonomie în peste 100 de localităţi din Transilvania 

Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT),
Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania
(CNMT) şi Consiliul Naţional Secuiesc (CNS)
organizează sâmbătă proteste stradale în peste
100 de localităţi din Transilvania.

Acestea vor fi îndreptate împotriva proiectului de regionalizare propus de Guvern şi vor transmite un nou mesaj pentru autonomia Ţinutului Secuiesc.

Simbol: 20

Evenimentele vor avea loc sub simbolul cifrei 20.  „În data de 20 iulie, la ora 20, timp de 20 de minute, vom organiza o serie de manifestări care doresc să fie o presiune asupra Guvernului şi asupra coaliţiei majoritare care are planuri măreţe cu reorganizarea administrativ-teritorială a României, în care nu figurează din păcate o soluţie care să convină şi comunităţii maghiare. Cerem 20 de minute din viaţa fiecărui cetăţean care doreşte să fie parte la această manifestare pentru a atenţiona Guvernul, respectiv majoritatea de la Bucureşti, că nu acceptăm soluţii care nu sunt agreate de comunitatea maghiară, mai ales în acele zone şi regiuni din Transilvania, unde maghiarii trăiesc într-un număr semnificativ”, a declarat preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, citat de erdely.ma.

„Regiuni cu statut special”

Liderul PPMT consideră că mişcările stradale vor atrage atenţia asupra de dorinţei de autonomie a maghiarilor din Ţinutul Secuiesc şi Partium. „Există două regiuni care ar trebui să fie în primul rând regiuni administrativ-teritoriale de sine stătătoare şi cu statut special. Una dintre  aceste regiuni este, bineînţeles, Ţinutul Secuiesc, a doua este zona de Vest a ţării, numită de noi Partium (judeţele Satu-Mare, Bihor, Sălaj), unde credem că ar fi corespunzător şi benefic pentru pacea interetnică şi pentru normalizarea relaţiilor româno-maghiare o regiune bilingvă, cu statut special”, a mai spus Toro pentru sursa citată..

Fără UDMR şi PCM

Liderii locali ai UDMR şi PCM susţin că nu au fost invitaţi oficial la acest eveniment şi acuză PPMT că nu a respectat proiectul comun de a organiza un nou miting de mare amploare în septembrie. „Am aflat din presă de această iniţiativă a PPMT. M-a surprins, fiindcă era vorba despre un miting de amploare, precum cel din 10 martie. Consider că asemenea manifestări, cum a fost cel  din 10 martie din Târgu Mureş, pot să aducă succes. Se pare că PPMT vrea să facă capital politic din această temă şi, cum s-ar spune, au prins căruţa în faţa cailor”, a comentat preşedintele PCM, Biro Zsolt. „Există o colaborare între UDMR, PCM şi CNS pentru un protest de amploare în septembrie îndreptat împotriva iniţiativelor administrative de a diviza Ţinutul Secuiesc. În această perioadă a verii, în care oamenii sunt ocupaţi cu muncile agricole sau sunt plecaţi în concediu, o astfel de mişcare stradală nu poate avea succes”, a subliniat pentru 3szek, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor. Chiar dacă nu vor avea un rol activ în organizarea acestui protest, sunt şanse mari ca liderii locali ai celor două formaţiuni politice să fie totuşi prezenţi la mitinguri.

Citeste mai departe