|marți, ianuarie 19, 2021
Sunteti aici: Home » Sport » Mijlocaşul stelist Mihai Pintilii, desemnat cel mai bun jucător al Supercupei României
  • Urmareste-ne!

Mijlocaşul stelist Mihai Pintilii, desemnat cel mai bun jucător al Supercupei României 

Mijlocaşul stelist Mihai Pintilii a fost desemnat
cel mai bun jucător al Supercupei României la fotbal,
câştigată de Steaua, aseară, după ce a învins
pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 3-0, pe Arena Naţională
din Capitală. Pintilii a înscris golul al treilea al Stelei,
în min. 42, cu un şut sub bară de la marginea careului.


Pentru prestaţia sa, internaţionalul român a primit drept răsplată din partea organizatorilor o gheată imensă.

Steliştii au primit medaliile din partea lui Daniel Prodan, directorul sportiv al Federaţiei Române de Fotbal, în timp ce Miodrag Belodedici, director tehnic al FRF, a înmânat trofeul căpitanului Alex Bourceanu. Atât Prodan, cât şi Belodedici au fost jucători ai Stelei. Totodată, steliştii au primit şi câte o halbă de bere brună din partea sponsorului Timişoreana.

Petroliştii au primit medaliile din partea lui Prodan, în timp ce arbitrii Ovidiu Haţegan (Arad) – central, Octavian Şovre (Oradea), Aurel Oniţă (Constanţa) – arbitri asistenţi, Istvan Kovacs (Carei) – arbitru de rezervă, Cristian Balaj (Baia Mare) şi Alexandru Tudor (Bucureşti) – arbitri asistenţi adiţionali au fost premiaţi cu o plachetă omagială de grecul Kyros Vassaras, membru în comisia de arbitri a UEFA.

Şi antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a fost premiat după meci, cu premiul Fair-Play pentru sezonul trecut, trofeul fiindu-i înmânat de Cosmin Olăroiu, fost tehnician al formaţiei din Ghencea.

Citeste mai departe