|sâmbătă, septembrie 19, 2020
Sunteti aici: Home » Locale » CONTRABANDIŞTI DE ŢIGĂRI, REŢINUŢI DE POLIŢIŞTI
  • Urmareste-ne!

CONTRABANDIŞTI DE ŢIGĂRI, REŢINUŢI DE POLIŢIŞTI 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratuluijing-ling
Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei,
sub coordonarea procurorului de caz din cadrul
Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş,
cu sprijinul de specialitate al Departamentului
de Informaţii şi Protecţie Internă şi Serviciului Român
de Informaţii, au destructurat o grupare
infracţională axată pe contrabanda
cu ţigări de provenienţă ucraineană,
formată din cetăţeni ucraineni şi români.
În cadrul acţiunilor, au fost confiscate 327 de baxuri cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 300.000 de euro, iar 6 cetăţeni, patru români şi doi ucraineni, printre care şi capul reţelei, sunt arestaţi preventiv pe o perioada de 29 de zile.
 
Încă din luna iulie a.c., polițiști de frontiera din cadrul S.P.F. Negreşti Oaş sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş, cu sprijinul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi Serviciului Român de Informaţii Satu Mare, au demarat activităţi de monitorizare a unei grupări infracționale formată din 13 persoane, cetățeni romani şi ucraineni, axată pe contrabanda cu țigări de proveniența ucraineana.

Astfel, în perioada iulie-decembrie a.c., în cadrul mai multor acţiuni punctuale de contrabandă (evenimente care au fost mediatizate la momentul respectiv)  poliţiştii de frontieră au confiscat 327 baxuri, peste 160.000 pachete de ţigări, şi au dus în faţa instanţei din cadrul Judecătoriei Negreşti Oaş, 8 cetăţeni ucraineni şi 5 români.

Dintre cei 13 cetăţeni cercetaţi pentru contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat, 4 dintre ei au primit arest preventiv pe 29 de zile, în data de 11 noiembrie a.c., iar alţi doi, în data de 11 decembrie a.c., restul fiind cercetaţi în stare de libertate.

Printre persoanele care au primit pedeapsa arestului preventiv în data de 11 decembrie a.c., se află şi capul reţelei S. Vasyl de 37 de ani, din Ucraina, depistat şi reţinut în data de 11 decembrie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei.

În prezent, polițiștii de frontieră sub coordonarea procurorul de caz, desfășoară activități specifice în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.