|joi, ianuarie 28, 2021
Sunteti aici: Home » Casa si gradina » Camera in stil oriental
  • Urmareste-ne!

Camera in stil oriental 

Iti doresti un decor desprins parca din „1001
de nopti”? Poate nu chiar atat de incarcat,
dar cu acelasi farmec misterios?
Poti crea un colt oriental in casa ta, cu doar cateva obiecte specifice acestui stil. Inspirat din corturile maurilor de odinioara, stilul oriental abunda in utilizarea textilelor: covoare pe pardoseala, dar si pe pereti si tavan, perne, draperii, perdele.

Culori si materiale caracteristice

– Materialele sunt pretioase si naturale: matase, organza, bumbac sau brocart. 
– Gama de culori este bogata: de la galbenul radiant, chiar auriu in lumea araba, rosul intens si portocaliul stralucitor, pana la albastrul azuriu.
– Mobilierul din lemn de cedru aromat, in culori inchise, cu linii clasice si sculptat, este in contrast cu peretii deschisi la culoare; taburetii din piele sau mozaic si podoabele argintate intregesc un decor de poveste.

Elemente grafice

Predomina motivele florale si geometrice, atat pe textile si hartie, cat si in formele mobilierului si ale ferestrelor, adesea decorate cu linii si grilaje.

Cum le folosesti

Ce poti face pentru a crea un coltisor oriental? Arunca, pe o canapea confortabila, cat mai multe perne. Poate gasesti, printre „vechiturile” familiei, si un taburet tapitat si un dulap sculptat, pe care asezi cateva obiecte de decor orientale: statuete, tablouri, cufere etc. Invaluie totul intr-un clar-obscur si gata! Asaza-te in tihna si deapana povesti!